De miercuri, interdicție totală de circulație. Armata, alături de polițiști pe străzi
ACTUALIZARE
Persoanele în vârstă de peste 65 de ani, trebuie să stea în casă pentru a se proteja, a anunțat Ministrul de Interne, Marcel Vela în seara de marți, 24 martie. Totuși, cetățenii pot ieși din locuințe între orele 11 – 13 pentru cumpărături sau asistență medicală, după cum s-a stabilit în Ordonanța militară nr. 3.
Citește aici tot ce prevede această Ordonanță!
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pentru a împiedica răspândirea COVID-19, de miercuri, 25 martie, România intră în carantină totală. Anunțul a fost făcut marți, de președintele Klaus Iohannis, care a spus și că noua hotărâre va fi inclusă într-o ordonanță militară.
Recomandările care erau valabile până acum, între orele 6 și 22, devin obligatorii. Astfel, circulația este total interzisă, exceptând cazurile în care persoanele se deplasează la muncă, pentru aprovizionare curentă sau apare o situație de urgență.
Președinele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă.
„Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau izolare măsuri de supraveghere electronică, pentru ca aceste măsuri să fie respectate integral.
Am convenit să folosim și armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va dispune personal care va suplimenta forțele de poliție”, a mai spus Klaus Iohannis.
Vă reamintim că, până în prezent, în intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomanda ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
- b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
- e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
Această recomandare se transformă în obligație.