Băut și fără permis de conducere, la plimbare pe motoscuter

foto: arhivă

Polițiști din cadrul Secției Voila au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, care conducea un motoscuter pe DJ131P, pe raza localității Șercaia, joi, 23 aprilie.

Când i-au verificat documentelor personale și ale autovehiculului în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ei l-au testat apoi din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, iar rezultatul a fost 0,83 mg/l alcool pur, se arată în buletinul de presă al IPJ Brașov.

Stand-up
Florian Shaorma
Zambete la cafea - Maria Visu
Proaspat Alb
Monumente funerare
Go Pro Infrastructure

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și s-a ales cu dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.


Apreciază
Distribuie