Băut, fără permis, conducea un vehicul neînmatriculat

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Potrivit IPJ Brașov, luni,  29 iunie, în jurul orei 11.30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 49 ani, care conducea un moped pe raza localității Veneția de Sus, fără a avea montată plăcuță cu numărul de înmatriculare.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat/înregistrat.

Când l-au testat pe din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,55 mg/l alcool pur.

Reno Depo
Stand-up
Florian Shaorma
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Monumente funerare

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.


Apreciază
Distribuie