Trei persoane din Făgăraș și Lisa, reținute pentru înșelăciune în formă continuată

foto: Poliția Română

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au efectuat miercuri, 9 decembrie, cinci percheziții domiciliare în Făgăraș și în Lisa. Ei au identificat mai multe bunuri și înscrisuri, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

Polițiștii au stabilit că, în perioada mai – octombrie 2020, trei persoane au folosit nume false și și-au atribuit calități, în mod fals, de reprezentanți ai unor persoane juridice, astfel inducând în eroare angajații acestora, se arată în buletinul de presă al IPJ Brașov.

Persoanele identificate sunt doi bărbați, în vârstă de 25 ani, respectiv 29 ani și o femeie, în vârstă de 25 ani.

Sub diferite pretexte, cei trei i-ar fi determinat pe angajați să  transfere credit pe mai multe cartele SIM, obținând, totodată, mai multe telefoane mobile; de asemenea, cele trei persoane au încheiat mai multe contracte în mod fraudulos, folosindu-se de nume false și adrese fictive.

În sarcina acestora s-au reținut următoarele:

Royall Security - Craciun 2024
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Primaria Jibert - Craciun 2024
Primaria Sercaia - Craciun 2024
    • 24 acte materiale privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pentru bărbatul în vârstă de 25 ani;
    • 10 acte materiale privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată pentru bărbatul în vârstă de 29 ani;
    • 2 acte materiale privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pentru femeia în vârstă de 25 ani.

În baza probatoriului administrat în cauză, toate cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a declarat agentul principal de poliție Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, Secției 3 Poliție Rurală Voila, Serviciului Criminalistic Brașov și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.


Apreciază
Distribuie