Ploi, descărcări electrice și izolat grindină

foto: Administrația Națională de Meteorologie

Un cod galben și unul portocaliu sunt în vigoare până miercuri, 16 iunie, ora 23. Vremea se va menţine în general instabilă până la sfârşitul săptămânii.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru estul Transilvaniei, local Carpații Meridionali și zona Carpaților Orientali, de asemenea pentru Moldova și jumătatea vestică a Munteniei. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină.

Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20 – 30 l/mp și pe arii restrânse, 40 l/mp.

Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80 – 90 km/h.

Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2024
Primaria Mandra - Craciun 2024
Reno Depo
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Primaria Sercaia - Craciun 2024
Amanet King Onix
STI - LMA Craciun 2024

Meteorologii au anunțat că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.

Codul portocaliu de ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată și intensificări ale vântului vizează Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și cea mai mare parte a Moldovei. În aceste zone va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25 – 35 l/mp și pe spații mici 50 – 60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70 – 90 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55 – 65 km/h şi vor fi vijelii.


Apreciază
Distribuie