Bursele brâncovenești continuă în Făgăraș, în amintirea Sfinților Martiri Brâncoveni
Biserica brâncovenească Sf. Nicolae din Făgăraș continuă, și în acest an, programul de burse inspirat de ctitorii săi, mereu preocupați de educație și cultură. Comunitatea locașului de cult din Făgăraș demonstrează, încă o dată, importanța sprijinirii tinerilor și forța pe care o au oamenii strânși în jurul aceluiași scop.
În luna iulie a fost constituit fondul de burse și au fost depuse dosarele din partea tinerilor care au dorit să aplice. În urma evaluării acestora și a stabilirii punctajelor de către o comisie a Asociației Doamna Maria Brâncoveanu, numele tinerilor bursieri beneficiari au fost publicate pe site-ul bisericii: https://bisericabrancoveanu.wordpress.com/bursele-brancovenesti/
Pentru anul școlar 2021-2022, au fost acordate 11 burse de studiu, în valoare de 1.500 lei fiecare.
De anul trecut, proiectul are și o secțiune de performanță, inițiată și susținută de o familie din comunitatea bisericii.
„Am considerat că trebuie să îi susținem și să îi motivăm pe tinerii bisericii noastre care au rezultate excepționale. E o investiție pe termen lung, pentru că ei vor ajunge vârfuri în domeniile lor și, dacă acum simt ajutorul comunității în pregătirea lor, când vor ajunge să profeseze vor întoarce acest dar prin profesionalism și implicare la rândul lor”, a spus inițiatorul secțiunii de Performanță din cadrul Burselor brâncovenești, care a dorit să rămână anonim.
„Anul acesta avem 5 bursieri la secțiunea performanță, trei studenți și doi liceeni. Liceenii primesc, ca și anul trecut, o bursă de 1.200 lei, iar studenții, care au cheltuieli mai mari, primesc anul acesta 2.600 lei. Este un an dificil, de aceea ne bucurăm tare mult că acest proiect continuă totuși, susținut de comunitatea bisericii noastre. Fondul de burse este anul acesta de 29.400 lei. E ceva mai puțin decât anul trecut, dar e foarte mult dacă ne uităm la condițiile financiare care s-au schimbat mult. Avem familii și chiar persoane văduve care pun deoparte din venituri adesea modeste, dar fac aceasta cu multă dragoste pentru tineri și pentru educația lor. Jertfa lor dă o valoare imensă acestui proiect, transformându-l într-o poveste de iubire a comunității noastre pentru tinerii din Țara Făgărașului”, a declarat Natalia Corlean, coordonatoarea proiectului.
Programul „Bursele brâncovenești” a fost lansat în 2019, de ziua Sfinților Martiri Brâncoveni. Obiectivele lui sunt: încurajarea performanței; sprijinirea elevilor de liceu/studenților cu rezultate școlare bune dar posibilități financiare reduse din Țara Făgărașului, precum și a celor cu rezultate excepționale din cadrul comunității parohiale; construirea unei rețele de sprijin pentru tineri, în cadrul căreia aceștia să se simtă încurajați să își dezvolte abilitățile, să investească în pregătirea lor profesională și să se implice activ în viața comunității.
Iată câteva dintre mărturiile bursierilor de până acum:
foto: Asociația Doamna Maria Brâncoveanu