Proiectul „Caravana cu Medici” a avut un real succes la Ucea! Purolite, din nou alături de comunitatea din Țara Făgărașului
După un an greu, în care toate resursele s-au concentrat înspre domeniul medical, micile comunități locale au nevoie de sprijin. Prezența Purolite în Țara Făgărașului nu înseamnă doar un angajator stabil, puternic și implicat, ci și o companie atentă la nevoile locuitorilor din zona Victoria și împrejurimi. După ani de zile în care s-a implicat în proiecte de responsabilitate socială și un an de pandemie în care a susținut puternic spitalele din zonă, în 2021 compania a ales să sprijine comunitatea locală prin finanțarea unor proiecte pentru comunitățile rurale din zonă.
În weekendul 21-22 august, în timp ce unii dintre noi ne bucuram de ultimele zile ale verii, „medicii rezidenți” ai Caravanei cu Medici au poposit în satul Ucea, în cadrul unei acțiuni susținute de Purolite. Am dorit să aflăm mai multe detalii cu privire la modul desfășurării campaniei și la reacțiile oamenilor, răspunsurile fiindu-ne oferite de către dr. Covaciu Alexandru, unul dintre coordonatorii inițiativei.
Întrebat în ce mod a decurs acțiunea, domnul doctor a declarat că ”acțiunea a fost printre cele mai bine puse la punct, organizatoric, de către noi, comparativ cu cele trei pe care le-am organizat înainte cu o echipă nou formată. Este din ce în ce mai clar că există o nevoie mare de asistență medicală în zonele în care chiar dacă au medic de familie, cum este cazul Ucea, accesul la un medic de specialitate este foarte complicat. Spitalul din Făgăraș este la 20 de kilometri, cel din Victoria la 15 distanță. Oamenii au nevoie și de această asistență primară, dar au nevoie și de investigații suplimentare specializate pe fiecare aparat”.
Ca și număr de participanți și tip de consultație, organizatorii ne-au detaliat: ”am consultat 165 de persoane, printre care 20 au fost copii. O mare majoritate dintre aceștia au avut parte de consult oftalmologic și ulterior pe rețetele făcute de colegii noștri oftalmologi, vor primi donații din partea noastră ochelari de vedere”.
Deși răspunsul este de la sine înțeles, am fost curioși să-l întrebăm pe dr. Covaciu Alexandru despre reacția celor care au fost consultați. El ne spune că ”oamenii sunt de obicei încântați, se vede prin felul în care ne primesc. Iar felul prin care îi primim noi și îi tratăm este unul care nu face diferența dintre un spital și ceea ce consultăm noi, ca și nivel de profesionalism este precum o clinică”.
Despre cum s-au simțit medicii care au participat la acțiune, dr. Covaciu ne spune că ”am avut parte de tot suportul primăriei. Am fost cazați pe Transfăgărășan, iar unii dintre colegii mei nu au fost niciodată în această zonă. Am avut colegi de la Timișoara, de la Oradea, de la București. Ceea ce facem noi implică persoane din mai multe centre, mai multe locații din țară. Cu toții au fost încântați de cum au fost primiți”.
În afară de oboseală, organizatorii mărturisesc că sentimentul pe care l-au avut la finalul zilei a fost de satisfacție, întrucât au reușit să adune o echipă profesionistă de 40 de oameni și că au reușit să facă mult bine celor ce aveau nevoie. ”E un sentiment de satisfacție să vezi că sunt 12 mașini în lanț, una după alta și că lași în urmă atâta bucurie și recunoștință, datorită energiei pe care ne-au transmis-o pacienții, pentru că au fost mulțumiți de ceea ce le-am putut oferi, au fost mulțumiți că le-a putut da cineva un tratament specializat”.
„Numai o viaţă traită pentru alţii merită a fi într-adevăr trăită”, afirma Albert Einstein cu zeci de ani în urmă. Astăzi, sentimentul de a face bine este la fel de puternic ca oricând. Te încarcă, te face să te simți un om mai bun și mai complet și deseori devine un sentiment contagios. Deși am fost nevoiți să ne îndepărtăm o perioadă de timp de semenii noștri, nu trebuie să uităm că ei au nevoie de noi, iar la fel de mult noi avem nevoie de ei. Dacă vom continua să fim empatici și atenți la nevoie celor din jurul nostru, atunci societatea sau comunitatea în care trăim poate funcționa în condiții normale. De fapt, a face bine ar trebui să fie un gest normal, pe care să îl facem zi de zi. Caravana cu medici a înțeles deja acest lucru și le mulțumim că și-au dedicat zilele pentru un gest atât de nobil. În egală măsură, mulțumim companiei Purolite pentru suportul acordat.