111 ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca. Sfântul Ardealului, pomenit la Mănăstirea Sâmbăta

foto: Mitropolia Ardealului

Părintele Arsenie s-a născut în 29 septembrie 1910, în județul Hunedoara, și a primit numele Zian Boca.

A terminat liceul ca șef de promoție iar apoi a urmat Academia Teologică din Sibiu.

Mitropolitului Ardealului, Nicolae Bălan, i-a oferit o bursă pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, a participat la cursurile Facultății de Medicină și la prelegerile profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București.

În 1939, a fost trimis la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei, pe care le traduce împreună cu părintele Dumitru Stăniloae. Întors din Grecia, a intrat în mănăstire, la Sâmbăta de Sus, unde, în 1940, este călugărit cu numele de Arsenie.

În luna mai 1948 este arestat de Securitate, pe motiv de apartenenta la Mișcarea Legionară, lucru negat de părintele Arsenie. În același an, pe 28 noiembrie, este alungat de la Mănăstirea Sâmbăta și mutat la Mănăstirea Prislop.

În 1951 a fost arestat din nou de Securitate și condamnat la 9 luni de închisoare, pe care le va face la Ocnele Mari și la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Dentistry Tour
Proaspat Alb
Reno Depo

Revine la Prislop în 1952, unde viețuiește până în 1959, când mănăstirea a fost desființată. Din cauza faptului că era căutat de foarte mulți credincioși, părintelui Arsenie i se interzice să mai slujească și este stabilit forțat cu domiciliul în București. Ajunge pictor secund la biserica „Sfântul Elefterie”, iar în anul 1961 este angajat la atelierul de pictura al Patriarhiei de la Schitul Maicilor.

În 1968 a început pictarea bisericii de la Drăgănescu, de lângă București, la care a lucrat 15 ani.

Părintele Arsenie Boca a trecut la cele veșnice la Mănăstirea Sinaia, pe 28 noiembrie 1989, iar pe 4 decembrie a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop.

foto: Mitropolia Ardealului

Trei ierarhi au oficiat o slujbă de pomenire pentru părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, duminică, 26 septembrie.

ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, alături de PS Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și PS Sofian Brașoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s-au rugat împreună cu credincioșii prezenți la slujbă.


Apreciază
Distribuie