Opt militari români au murit în catastrofa aviatică din județul Constanța

Militari și-au pierdut viața în seara de miercuri, 2 martie, într-un incident aviatic în care au fost implicate o aeronavă MiG-21 și un elicopter IAR 330-Puma. Piloții aveau între 500 și 1.500 de ore de zbor la activ.

Aeronava MiG 21 decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50 pentru a efectua o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. În scurt timp, pilotul a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03, aeronava a dispărut de pe radar.

Imediat, un elicopterul IAR 330-Puma a decolat de urgență, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a pilotului și a aeronavei MiG-21. Din păcate, și elicopterul a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44.

Pilotul raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază, informează Forțele Aeriene Române.

Elicopterul s-a prăbuşit însă în zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Toți cei șapte bărbați din elicopter au fost găsiți decedați: cinci membri ai echipajului și doi salvatori pe mare, din cadrul Forțelor Navale Române.

Elicopterul era pilotat de locotenent-comandor Florin Bogdan, în vârstă de 41 de ani, cu peste 1.500 de ore de zbor la activ. Era căsătorit şi avea trei copii.

Copilot a fost locotenent Sorin Pătrașcu, în vârstă de 27 de ani, cu 500 de ore de zbor. Nu era căsătorit.

În elicopter se mai aflau:
  • maistrul militar Gelu Banu, 52 de ani, cu peste 1.700 de ore de zbor; era căsătorit şi avea doi copii;
  • caporalul CătălinLateș, operator căutare-salvare, 29 de ani; căsătorit, doi copii;
  • sergentul IonuțMarinescu, personal de însoțire medico-sanitar, 43 de ani; căsătorit, un copil.
  • maistrul militar VladCarp, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare; căsătorit, un copil;
  • maistrul militar Sergiu Bosoi, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare; tatăl a doi copii.

Proaspat Alb
Florian Shaorma
Monumente funerare
Stihl - decembrie
Victoria Federal IFN
Dentistry Tour

Ulterior, și pilotul aeronavei MiG 21 a fost declarat mort. Căpitanul Costinel Iosif Niță avea 31 de ani și acumulase peste 570 de ore de zbor, dintre care aproximativ 420 pe MiG-21. Era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea.

O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene, alături de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetările împrejurărilor în care s-au produs accidentele.

Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice de aseară, MiG-21, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor, au anunțat Forțele Aeriene Române.

Joi, 3 martie, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.

Dumnezeu să-i odihnească!


Apreciază
Distribuie