Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru agresor. Victima sa a ajuns la spital

foto: Poliția Română

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violența în familie după ce au fost sesizați luni, 11 aprilie, prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie din municipiu cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la aceeași dată, în jurul orei 16.30, un bărbat, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 28 ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun. Femeia a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate”, a declarat comisarul de poliție Alina-Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, așa că polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Dentistry Tour
Primaria Mandra - Craciun 2024
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Primaria Sercaia - Craciun 2024
Stihl - decembrie

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Apreciază
Distribuie