Șinca Nouă, 20 de ani de la reînființare
Comuna Șinca Nouă a sărbătorit recent 20 de ani de la reînființare.
Dumitru Flucuș, fostul primar din Șinca Nouă, a declarat că, într-o zi vineri, pe 10 mai 2002, a fost anunțat printr-un apel pe telefonul fix că eforturile privind reînființarea unității administrative au fost încununate cu succes, odată publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 257/2002.
Șinca Nouă a fost prima și singura comună din județul Brașov reînființată în urma unui referendum local.
Comuna este situată la poalele munților Făgăraș, pe valea Șincii. Are o suprafața de peste 8.500 ha, din care mai mult de 5.500 ha sunt păduri. Pe lângă satul Șinca Nouă, de comună mai aparțin satul Paltin și cătunul Strâmba.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei era de aproape 1.700 de persoane.