Seceta afectează și județul Brașov. Patru localități primesc apă cu program redus
Lipsa precipitațiilor din ultima perioadă a condus la scăderea cotei lacului de acumulare Dopca.
Acesta aparține Societății Apele Române Brașov și este singura sursă pentru alimentarea localităților Bogata, Dopca, Mateiaş şi Racoş.
Compania Apa Braşov cumpără apa brută și o transformă în apă potabilă, la Uzina din Bogata.
Până la îmbunătățirea situației, furnizarea apei în localitățile Bogata și Dopca (com. Hoghiz), Mateiaș și Racoș (com. Racoș) se va face între orele 06:00 – 20:00, a anunțat Consiliul Județean Brașov.
În plus, având în vedere situația actuală, Compania Apa îi roagă pe toți clienții săi să consume în mod responsabil apa.