Acasă Braşov Agresorii vor fi monitorizați cu brățări GPS, din octombrie
,

Agresorii vor fi monitorizați cu brățări GPS, din octombrie

foto: AFP

Guvernul a emis un act normativ „pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)” de la 1 octombrie, dar Poliţia Română nu are încă oamenii dedicaţi pentru acest serviciu, anunță Adevărul.

În principiu, proiectul va fi dezvoltat în trei faze, prima dintre acestea va fi una pilot şi va fi implementată în perioada 2022-2023, la nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţelor Iaşi, Mureş şi Vrancea. Poliţia ar avea nevoie doar în această fază de peste 47 de noi ofiţeri şi încă 604 agenţi, potrivit unui proiect de HG, pentru supravegherea celor cu ordine de protecţie, dar şi a persoanelor aflate sub control judiciar ori în arest la domiciliu.

În a doua etapă, care va fi demarată în anul 2024, vor intra sub monitorizare electronică şi agresorii sau titularii unor măsuri restrictive din judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.  În fine, în a treia etapă, din anul 2025, SIME va fi implementat şi în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.

În total, după implementarea sistemului în toată ţara, SIME va avea 497 de posturi de ofiţeri şi 5.637 de posturi de agenţi.   Autorităţile au decis ca în primă fază să fie monitorizaţi cei cu ordine de protecţie. Asta în condiţiile în care doar anul trecut au fost raportate peste 40.000 de fapte de violenţă domestică şi peste 2.000 de încălcări ale ordinelor de protecţie, iar unele dintre ele, din păcate, s-au soldat cu adevărate tragedii.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Proaspat Alb
UPRUC-CTR
Benzinariile Recea & Soars
Amanet King Onix
Monumente funerare
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Stefion Trans
Sumi Agro - Cyflamid
Florian Shaorma
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.