(Video) Copil la volan, pe o stradă din Brașov. Poliția cere ajutorul populației
Un copil minor a fost surprins la volan pe o stradă din municipiul Brașov, iar imaginile filmate de un alt participant la trafic au devenit virale în mediul online.
În imaginile care au ajuns pe internet se observă cum pe scaunul șoferului se află un copil care pare să aibă aproximativ 10 ani. Băieţelul se află la volanul unei maşini aflate în mers, în timp ce un bărbat adult îl monitorizează de pe scaunul din dreapta și este vizibil iritat că este filmat, potrivit Brașov.net.
Polițiștii îl caută acum pe tatăl copilului și cere ajutorul populației pentru a-l identifica.
„Vă comunicăm faptul că la nivelul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au fost demarate verificări în vederea stabilirii și clarificării cu exactitate a stării de fapt. Totodată, solicităm cetățenilor ca, de îndată, ce au luat act de nerespectarea unor norme legale (contravenție sau infracțiune), să înștiințeze instituțiile abilitate cu privire la aspectele observate, oferind detalii ce pot conduce la clarificarea stării de fapt, identificarea persoanelor în cauză și dispunerea de măsuri în consecință”, transmite IPJ Brașov.