Realizarea fântânii din fața Casei de Cultură, amânată. Stadiul proiectului, publicat de Primăria Făgăraș
Fântâna arteziană de la Casa de Cultură Făgăraș urmează să fie modernizată, după ce s-a numărat printre proiectele care au obținut finanțare prin bugetare participativă în 2020. Proiectul ar fi trebuit finalizat până în septembrie 2021, însă realizarea acestuia a fost amânată și abia acum urmează ca execuția lucrărilor să fie scoasă la licitație.
Primăria Făgăraș a explicat de ce, printr-un mesaj publicat pe Facebook: „Amenajarea fântânii arteziene din fața Casei de Cultură Făgăraș este un proiect finanțat prin procesul de Bugetare Participativă 2020. Ca și în cazul celorlalte proiecte derulate în ediția din anul 2020, termenul de implementare a fost inițial, 4 septembrie 2021. Însă mai multe proiecte au avut nevoie de prelungirea termenului pentru a fi implementate, din cauza complexității lor. De aceea, perioada de implementare a acestora a fost prelungită, până în data de 30.09.2022 prin Hotărâre de Consiliu Local.
Până în acest moment, pentru demararea investiției a fost semnat contractul de achiziție publică de servicii nr. 63137/21.12.2021, pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru obiectivul de investiții. Pasul următor în demararea execuției lucrării este scoaterea la licitație.
Pentru realizarea investiției „AMENAJARE FÂNTÂNĂ ARTEZIANĂ CASA DE CULTURĂ FĂGĂRAȘ” – faza de execuție lucrări – se vor aloca fonduri din bugetul local al Municipiului Făgăraș și se vor demara procedurile necesare publicării anunțului de participare în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) în vederea depunerii de oferte și semnarea contractului de lucrări”, se arată în postarea publică.
Instituția a menționat și tipurile de lucrări ce ar urma să aibă loc, după ce contractul va fi câștigat de un constructor: „Intervențiile propuse prin proiectul tehnic sunt următoarele:
CURĂȚAREA ZONEI DE INTERVENȚIE
– îndepărtarea vegetației din jurul fântânii arteziene existente;
– curățarea zonei de intervenție de resturi menajere;
DESFACEREA SAU DESFIINȚAREA ELEMENTELOR DEGRADATE
– desființarea integrală a pachetului de trepte ce formează fântâna propriu – zisă, precum și a bordurii și parapetului ce le flanchează, formând bazinul din jurul fântânii;
– desființarea integrală a instalațiilor dezafectate, respectiv sanitară și electrică;
REFACEREA UNOR ELEMENTE
– refacerea structurii de rezistență a noii fântânii arteziene pavimentale, conformată la noile cerințe de exploatare, respectiv o platformă din beton armat cu rigole perimetrale din beton armat pentru zonele în care se vor amplasa duzele de pulverizare;
– refacerea integrală a instalațiilor electrică și sanitară, cu dimensionare și poziționare în conformitate cu noile gabarite de funcționare;
Noua fântână arteziană pavimentală va beneficia de trei tipuri de jocuri de apă;
APLICAREA NOILOR FINISAJE
– pavarea cu respectarea strictă a conturului fostei fântânii arteziene cu piatră naturală, respective andezit de culoare gri deschis și gri închis și cărămidă potrivită traficului intens – montate pe o șapă de beton impermeabilizată și cu prevederea în prealabil a unui sistem de recirculare al apei”, potrivit Primăriei Făgăraș.