A fost încărcată a doua tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale

foto: mfe.gov.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat duminică, 11 septembrie, că în data de 26 august a încărcat o nouă tranşă, numărul II, de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijiin pentru România”.

Valoarea totală a tranşei II se ridică la aproape 600.000.000 lei şi a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români.

Potrivit ministerului, tranşa cuprinde şi o serie de noi beneficiari deveniţi eligibili după startul programului, care vor primi cardurile în cursul acestei luni.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a efectuat la 26 august plăţile aferente tranşei II din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul „Sprijin pentru România”, pentru un număr de 2,4 milioane de beneficiari care au intrat în posesia cardurilor.

Monumente funerare
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Stihl
Reno Depo
Florian Shaorma
Proaspat Alb
Zambete la cafea - Maria Visu

Ministerul reaminteşte că sunt IV tranşe a câte 250 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul lui 2022.

În această lună se vor distribui şi încărca şi cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranşe, sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane.

sursa: ziare.com


Apreciază
Distribuie