Se scumpesc țigările! Vor fi taxate și cele electronice pentru vaping
De anul viitor, se scumpesc ţigările. Cele electronice, care eliberează nicotină sub formă de vapori, vor fi taxate pentru prima dată în Uniunea Europeană.
Potrivit unui proiect al Comisiei Europene, accizele se vor dubla, de la 1,8 euro pentru un pachet de 20 de țigarete, la 3,6 euro, anunță Financial Times.
UE va propune și o taxă pentru țigări electronice cu nicotină eliberată sub formă de vapori. Pentru țigările electronice cu nicotină, planul este ca accizele să varieze pornind de la 20%, în funcție de cât de puternice sunt.
Modificările legislative, care fac parte dintr-un efort al Bruxelles-ului de a reduce rata fumatului, vor dubla accizele în statele membre cu taxe reduse pe țigări.
Scumpirile vor afecta în principal Europa de Est, unde un pachet poate costa sub 3 euro.
foto: Pixabay / Tatlin