Patriarhul Daniel, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, împlineşte azi 62 de ani, prilej cu care a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, iar în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei este organizat un moment aniversar. La sărbătoarea Patriarhului BOR participă membri ai Sfântului Sinod, personalităţi ale vieţii publice, cler şi credincioşi. PF Daniel, cel de-al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la 22 iulie 1951 în satul Dobreşti din judeţul Timiş.
PF Daniel este întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din 30 septembrie 2007, când a fost întronizat după trecerea la Domnul a Patriarhului Teoctist.
De-a lungul celor peste 30 de ani de activitate academică şi a celor 22 de arhierie, Patriarhul românilor ortodocşi a deţinut numeroase funcţii şi a fost onorat cu multe distincţii şi titluri, printre care cel de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate.
Cetăţean de onoare al Făgăraşului
Încă din 17 august 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este şi cetăţean de onoare al Municipiului Făgăraş, distincţie acordată de autorităţile locale de la acea vreme.
Tot atunci Patriarhul s-a aflat la slujba de Te Deum, oficiată la Catedrala nouă din Făgăraș, și la citirea Hrisovului privind proclamarea Sfinților Brâncoveni ca ocrotitori ai municipiului Făgăraș și ai Țării Făgărașului. Câteva zile mai târziu, Patriarhul Daniel a inaugurarat şi casa memorială „Dumitru Stăniloae“ din localitatea Vlădeni, locul de naştere a celui considerat „cel mai mare teolog român”, Părintele Dumitru Stăniloae.
(Andreea Marga)