Prima casă construită de părinți pentru copiii din orfelinate, la Rupea
Derulată pe parcursul a șase zile, campania umanitară #ÎnchideCercul a strâns de la părinți peste 487.000 de euro. Această sumă-record îi permite Fundației Hope and Homes for Children să pună lacătul pe poarta orfelinatului din Rupea și să construiască pentru copiii de acolo o casă familială așa cum fiecare copil merită, în siguranța lui ACASĂ. Mai mult decât atât, suma adunată asigură și achiziționarea terenului în cazul în care situația o va impune, precum și mobilarea și dotarea completă a altor trei case familiale construite de Fundație, transmit inițiatorii într-un comunicat de presă.
„Un părinte poate muta munții din loc. Iar atunci când mii de părinți simt cât de puternică este trauma abandonului și își unesc forțele pentru a vindeca durerea, ei pot închide cercul unei existențe lipsite de culoare, afecțiune și normalitate”, afirmă Atena Boca, fondatoarea comunității LaPrimulBebe.
Prima casă oferită de părinți, copiilor din orfelinate
„Suntem fericiți ca, după aproape 25 de ani de activitate și 121 de case familiale construite cu sprijinul companiilor, să ridicăm prima casă alături de donatori individuali – prima casă de la părinți pentru copii. O casă a cărei temelie va conține straturi solide de dragoste, emoție, grijă, de la fiecare din cei peste 16.000 de donatori. Iar bucuria ne-a fost și mai mare văzând cât de puternic bat inimile părinților: contribuțiile lor au depășit pragul necesar construirii unei case familiale, permițând atât achiziționarea terenului pentru construcție, cât și mobilarea și dotarea altor trei case familiale pe care le avem în acest moment în construcție”, declară Robert Ion, Director General Hope and Homes for Children.
Mii de părinți din comunitatea LaPrimulBebe au scos la licitație obiecte, experințe, întâlniri cu personalități ori oameni care au de spus o poveste, pentru a aduna suma necesară construirii casei familiale. Multe alte mii au licitat, marcați de durerea abandonului, pe care l-au trăit sub o formă sau alta la un moment dat și au pus, astfel, o cărămidă la temelia casei menite să aducă normalitatea în viețile copiilor singuri.
Datorită acestor părinți, copiii din Rupea se vor putea întoarce acasă atunci când vor termina orele de școală și nu la centru. Și tot datorită lor, alte trei case familiale vor fi mobilate și complet utilate pentru a-și primi cum se cuvine copiii, Acasă.
„În cea de-a doua și ultima campanie umanitară a acestui an, am ales să ne unim forțele pentru a susține misiunea Hope and Homes for Children și a pune comunitatea LaPrimulBebe în slujba acesteia. Am simțit nevoia ca dincolo de fondurile strânse, să deschidem în mii de case subiectul abandonului, o rană colectivă grea, pe care România încă o are de conștientizat și vindecat. În cele șase zile de campanie am fost martorii a mii de povești impresionante, emoționante, vulnerabile despre abandon, în toate formele lui”, susține Atena Boca, fondatoarea comunității LaPrimulBebe.
„Fiecare dintre noi are în jurul său astfel de povești, trebuie doar să ne dorim să ascultăm, să trăim emoția, să vindecăm împreună. Fiecare dintre campaniile noastre umanitare are un mesaj de transmis, o problemă de conștientizat, o rană colectivă de vindecat pentru părinții din România”, adaugă Atena Boca.
3300 de copii se află în prezent în centrele de plasament
În România, peste 3.300 de copii trăiesc încă în centrele de plasament, instituții-mamut ce le răpesc identitatea și îi aruncă aproape nepregătiți în viața de adult. Conform ultimelor date publicate de Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție* (30 iunie 2022), 2.766 de copii se află în centrele de plasament din subordinea instituțiilor statului: 1.738 de copii în cele 62 de centre de plasament clasice, iar 1.028 în cele 42 de centre de plasament modulate. Acestora li se adaugă cei 573 de copii din centre de plasament clasice și modulate, aflate în subordinea organismelor private acreditate.
#ÎnchideCercul este prima campanie LaPrimulBebe dedicată copiilor din orfelinatele din România. Până acum, Comunitatea LaPrimulBebe a dotat și a renovat 18 maternități și secții de Pediatrie, Terapie intensiva neonatală și Neonatologie din toată țara, investind 3.800.000 euro prin proiectele sale în sistemul de sănătate, în beneficiul direct al mamelor și copiilor din România.