ALERTĂ | Poluarea din Munţii Făgăraş se confirmă! Au fost sesizaţi procurorii

foto: Alex Gavan

Garda de Mediu Argeş confirmă poluarea din Munţii Făgăraş,  care pune în pericol aspretele, reclamată de Agent Green săptămâna trecută. Comisarii au aplicat mai multe sancţiuni şi anunţă că au fost sesizaţi procurorii.

„Având în vedere aspectele sesizate în mediul on-line cu privire la o potenţială poluare a râului Vâlsan si perturbarea habitatului unei specii protejate de peste (aspretele – Romanichtys valsanicola), de către o firmă care desfăşura activităţi forestiere, Comisariatul Judeţean Argeş al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat în perioada 22-24.02.2023 verificări în zona respectivă”, anunţă, marţi, Garda de Mediu Argeş.

Comisarii precizează că agentul economic care desfăşura activităţi forestiere, pentru circulatia cu utilaje şi cu buşteni prin albia unui pârâu aflunet al râului Vâlsan, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 8.000 lei, fiind dispusă şi măsura obligatorie de interzicere a circulaţiei cu autovehicule de orice tip şi transportului cu orice mijloace al buştenilor prin albia minoră a râurilor şi pâraielor din zona de munte.

De asemenea, a fost sancţionată contraventional cu amendă în cuantum de 60.000 lei, structura silvică care a autorizat parchetul aflat în exploatare, pentru că nu a furnizat Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate datele şi informaţiile necesare emiterii unor condiţii speciale la punerea în valoare şi exploatarea arboretelor, având în vedere că zona se suprapune integral cu ariile naturale protejate ROSCI 0122 Munţii Făgăraş şi Rezervaţia Naturală 2.125 Valea Vâlsanului.

„Au fost informate organele de cercetare penală cu privire la posibilitatea săvârşirii faptei penale de perturbare intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie a aspretelui – Romanichtys valsanicola, specie ce necesită o protecţie strictă, potrivit legislaţiei în vigoare şi care işi are arealul în râul Vâlsan, în aval de punctul de deversare al pârâului afectat de exploatarea forestieră”, a precizat Garda de Mediu Argeș.

Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare
Dentistry Tour
Mara Mares_parlamentare 2024
Proaspat Alb
Mija - parlamentare 2024

În perioada următoare se va monitoriza zona respectivă în vederea identificării unor eventuale încălcări ale legislaţiei de mediu în vigoare.

Agent Green a reclamat că râul Vâlsan este poluat din cauza unei exploatări forestiere din Munţii Făgăraş, fiind puse în pericol ultimele exemplare de asprete, specie critic periclitată.

Poluare pe un râu din Munţii Făgăraş, acuză Agent Green. Cel mai rar pește din Europa, în pericol


Apreciază
Distribuie