Un jandarm aflat în timpul liber a sărit în ajutor victimelor accidentului de la Codlea
Un jandarm brașovean a sărit în ajutorul victimelor accidentului care a avut loc la Codlea, miercuri la prânz. Martor la producerea evenimentului rutier, sergentul major Constantin Dumitrescu nu a stat pe gânduri și a acționat, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean.
„Aflat în imediata apropiere de locul producerii unui accident rutier pe DN 1 la iesire din localitatea Codlea, jandarmul s-a îndreptat de urgență într-acolo, concomitent cu apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112. Ajuns la fața locului colegul nostru a verificat starea tuturor persoanelor implicate, iar la sosirea echipajelor a fost cel care a putut da detalii legate de aceste persoane.
Mai mult decât atât, pentru evitarea producerii altor evenimente nedorite în zonă, s-a preocupat ca ceilalți participanți la trafic să fie atenționați din timp că în acel loc sunt probleme. Costi este subofițer operativ în cadrul Detașamentului 4 Zărnești, și deși este jandarm de câteva luni, a înțeles perfect care este rolul și menirea oamenilor aflați în slujba cetățenilor”, spune purtătorul de cuvânt al IJJ Brașov, Luiza Dănilă.
Accident grav la Codlea. Bucăți din mașinile implicate, împrăștiate pe zeci de metri de carosabil