Expoziție dedicată dantelei, la Muzeul Țării Făgărașului

foto: Liviu Ardelean

O expoziție inedită dedicată dantelei va fi vernisată vineri, 5 mai 2023, ora 14.00, la Muzeul Țării Făgărașului, organizată împreună cu Ana-Maria Borca și Muzeul de Pânze și Povești din satul Mândra.

„Expoziția „Dantele de mână din Mândra – Zestre cu poveste” este prima din seria de expoziții și evenimente colaborative și itinerante, propuse de Muzeul de Pânze şi Poveşti în campania de recuperare a unor meșteșuguri de patrimoniu, aproape pierdute, din Țara Făgărașului.

Expoziția este realizată de Ana, cea mai tânără membră a grupului de dantelărese din Mândra, care a învățat de curând acest meșteșug, în cadrul campaniei Urzeala Vremurilor. Expoziția aduce în atenția publicului vizitator peste 50 de dantele și eșantioane lucrate manual de bunicile Anei, dar și de alte doamne din Mândra, piese care decorau în special fețele de masă, cearceafurile, ștergarele, lepedeaole, perdelele, iile sau alte elemente componente ale costumului popular.

Proaspat Alb
Royall Security - Craciun 2024
Zambete la cafea - Maria Visu
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2024
Amanet King Onix

Prin această expoziție dorim să aducem un omagiu străbunicilor și bunicilor, dar și să contribuim la promovarea acestui meșteșug, care merită să fie redescoperit, cunoscut, apreciat și valorizat, în contextul în care hand made-ul este pe cale să se transforme în high culture în întreaga lume. Exponatele au o vechime de peste 70 – 80 de ani și provin din două colecții particulare: Colecția Ana Maria Borca, coordonator Zestre cu poveste, din Făgăraș și colecția Muzeul de Pânze și Povești, Mândra”, se arată în anunțul Muzeului de Pânze și Povești.


Apreciază
Distribuie