Regele Charles al III-lea vine în România şi va vizita şi reşedinţa sa de la Viscri

foto: bbc.com

Regele Charles al III-lea va veni în România în data de 2 iunie, au precizat surse oficiale pentru News.ro, acesta urmând să facă o vizită şi la reşedinţa sa de la Viscri.

Regele Charles al III-lea va sosi în România în data de 2 iunie şi va fi primit la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis.

Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri. Potrivit surselor citate, acesta nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa.

Ultima vizită a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022. Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia încoronării Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea şi a Reginei Camilla, la Westminster Abbey.


Apreciază
Distribuie