Din toamnă avem liceu pedagogic la Făgăraş
Din această toamnă la Făgăraş va funcţiona pentru prima dată un profil pedagogic. Autorizarea pentru clasa de pedagogic a fost obţinută cu o lună în urmă de către conducerea Liceului „Constantin Brâncoveanu”, acolo unde va şi funcţiona această specializare.
Astfel liceul vocaţional se mândreşte cu două specializări destul de rare în zona noastră, respectiv teologia şi pedagogia.
„Avem două specializări la Liceul Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu: Teologic şi Pedagogic. Este pentru prima dată când în Ţara Făgăraşului funcţionează un liceu pedagogic. La profilul pedagogic mai avem trei locuri libere, iar la cel teologic mai sunt 14 locuri libere. Este o mare bucurie şi o onoare pentru mine să fi asigurat pentru tinerii din Făgăraş posibilitatea de a se califica în aceste meserii şi vreau să vă spun legat în mod special de profilul pedagogic că absolvenţii pot lucra după aceşti patru ani ca învăţători şi educatori în sistemul de învăţământ,” spune directoarea Michaela Judele.
Următoarea etapă a înscrierilor este programată pentru perioada 2-3 septembrie 2014, când conducerea instituţiei speră să îşi completeze locurile rămase libere.
(Cristina Cornilă)