Profesorii din Sibiu, revoltați după suspendarea grevei

foto: Liviu Ardelean

Profesorii din Sibiu sunt revoltați că greva a fost suspendată, luni, și spun că o vor continua. Peste 40 de cadre didactice din mai multe școli au luat cu asalt sediul Sindicatului Învățământului Preuniversitar din Sibiu pentru a-l trage la răspundere pe liderul de sindicat, prof. Leonad Stancu, relatează Turnul Sfatului

Profesorii sibieni acuză faptul că, deși sunt membri de sindicat, nu au fost consultați în legătură cu deciziile luate la nivel național. Ei spun că vor continua greva și mâine.

„Formularea de pe posturile de televiziune a fost: greva se suspendă. Noi suntem membri de sindicat care am pornit greva. Noi am fost de acord să începem această grevă și nu considerăm că are altcineva dreptul să suspende greva. Nu am fost consultați, nu am fost întrebați dacă vrem să suspendăm greva. Ea a fost suspendată doar cu condiția apariției viitoare a unei ordonanțe. Domnul lider de sindicat de la Sibiu ne-a sugerat că a fost făcut un compromis prin această suspendare ca să fie liniștiți oamenii de la putere. Noi suntem în sindicat ca să ne câștigăm drepturile și plătim cotizații și plătim liderii de sindicat ca să ne reprezinte pe noi nu ca să liniștească reprezentanții guvernului prin această formulare de suspendare de grevă. Considerăm că se trimit oamenii la catedră, că suspendarea este abuzivă, că face o presiune asupra celor care nu-și cunosc în totalitate drepturile și că, în consecință, greva va avea un procent foarte mic de participare a membrilor în zilele următoare din cauza acestei formulări, pe care o considerăm abuzivă și ilegală”, a spus profesoara Nicoleta Nicolae pentru sursa citată.

Cadrele didactice spun că nu-și doresc blocarea anului școlar sau boicotarea examenelor naționale, dar nu mai au încredere în promisiunile politicienilor.

În replică, Leo Stancu spune că evenimentele s-au derulat cu repeziciune și că sindicatele au luat decizii pe bază de mandatare.

„Noi am cerut de sâmbătă, când știam că va apărea în dezbatere publică ordonanța de urgență, am cerut colegilor să ne transmită câți ar mai fi în grevă astăzi. Întotdeauna când trece mai mult timp de la demararea unei greve se cer raportări zilnice. Toată lumea este nervoasă, Guvernul vrea să știe. Într-adevăr legea spune că noi ne raportăm la numărul de semnatari din referendum, dacă ar scădea sub 50%, Guvernul raportează la numărul total de angajați, procentul lor este mai mic. Este foarte dificil pentru că evenimentele s-au derulat foarte repede și a fost adoptat un termen menit să ajute ambele părți să depășească momentul. Guvernul să prindă în ordonanță cele dorite de noi în textul legal al ordonanței, nu în expunerea de motive, iar pe noi să ne creadă că după ce colegii vor vedea toate acestea scrise și publicate în Monitorul Oficial vor merge la școală. Nu se putea altfel pentru că rămâneam într-un blocaj. Concret, nu am putut trimite nimic, pentru că doar astăzi în jur de ora 10:00 s-a ajuns la această dorință de a debloca lucrurile. Altă explicație nu am”, a declarat liderul de sindicat Leonard Stancu.

Articolul complet poate fi citit pe Turnul Sfatului.

Greva din Educație a fost suspendată, sub rezerva că va fi reluată dacă principiile enunțate în Ordonanța de Urgență privind salarizarea nu vor fi respectate. Anunțul a fost făcut de sindicate într-un comunicat de presă.

Greva din educație se suspendă, iar sindicatele impun condiții


Apreciază
Distribuie