Magicianul Abracadabra, basme și teatru interactiv pentru copii în Cetatea Făgăraș

foto: culturaconstanta.ro

Sezonul estival 2023 aduce cu el un proiect de suflet pe care Fundația Abracadabra l-a început cu 6 ani în urmă. Este vorba despre suita de spectacole „Drumul lui Făt Frumos”, o serie de evenimente teatrale interactive pentru cei mici amplasate în zone cu importanță istorică sau în vecinătatea lor.

Cetatea Făgăraș îi va găzdui pe Marian Râlea împreună cu echipa sa de actori, sâmbătă, 8 iulie, ora 18.00. Cei mici, dar și părinții și bunicii lor, sunt așteptați să redescopere frumusețea jocului de-a povestea într-un periplu teatral autentic la sfârșitul căruia toți copiii vor deveni eroi de poveste! Accesul la eveniment este gratuit.

Pornind de la ideea educației prin joc și teatru, Magicianul Poveștilor Marian Râlea împreună cu echipa sa de actori dintre care îi amintim pe Verzescu Alexandru, Cătălin Grigoraș, Doriana Memet, Florin Eugen Pârvu , au construit o suită de trei spectacole ce îi vor invita pe cei mici nu doar să redescopere frumusețea basmelor românești ci și frumusețea cetăților din Județul Brașov. Dacă în anii trecuți cei mici au vizitat pornind pe Drumul lui Făt Frumos cetăți precum Prejmer, Ghimbav sau Rupea, anul acesta micii spectatori sunt invitați să descopere minunata cetate a Făgărașului unde sâmbătă 8 iulie începând cu ora 18 vor porni pe poteca poveștilor însoțiți de personaje precum vulpița vorbitoare, căluțul fermecat, zmei și poate chiar zâne. Drumul continuă în 9 iulie de la ora 11 în piața centrală de lângă cetatea din Codlea și tot în 9 iulie de la ora 18 în Parcul Central din Zărnești.

„Pentru noi județul Brașov este ca o a doua casă, venim aproape în fiecare an și descoperim noi generații de copii la fel de curioși, însă de la an la an mai bine informați. Cetățile și bisericile fortificate din județ constituie o scenografie de vis pentru spectacolele noastre fiindcă așa cum bine știți Făt Frumos era fiu de împărat și drumul lui pornește mereu de la poveștile locurilor pe care noi le locuim astăzi. Astfel spectacolele noastre constituie prilejul perfect pentru ca micuții să învețe istoria orașelor în care cresc dar și mitologia poporului nostru înfățișată atât de frumos în basm”, spune Doriana Memet, actriță în trupa Abracadabra de peste 15 ani.

Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Mara Mares_parlamentare 2024
Dentistry Tour
Stand-up

Cu experiență de peste 30 de ani în teatrul pentru copii, actorul Marian Râlea a dezvoltat o tehnică educativă folosindu-se de jocuri teatrale ce ajută publicul tânăr să își antreneze competențe specifice precum : vizualizarea, concentrarea, curajul de a vorbi în public, etc. Punând accentul pe folclorul și mitologia populară românească spectacolele Abracadabra și-au păstrat de-a lungul anilor o autenticitate a lor ce nu poate fi replicată: ”Fiecare spectacol este unic. Pe scenă copilul este cel mai important și el conduce jocul nostru însă până la final fiecare dintre cei prezenți a fost pus în ipostaza de erou simțindu-se important și căpătând încredere. ”, ne spune maestrul Marian Râlea, cel pe care generații întregi de copii l-au strigat și încă îl mai strigă cu mult drag: Magi.


Apreciază
Distribuie