Urmează două nopți cu cele mai multe stele căzătoare. De unde pot fi observate

Numeroase obiecte și fenomene astronomice apar pe cer și pot fi văzute în nopțile senine. Ele nu se compară însă cu o stea căzătoare. Meteorii (denumirea științifică a stelelor căzătoare) se produc tot timpul, iar cei mai mulți sunt vizibili aproape de jumătatea lunii august.

Meteorii numiți Perseide sunt observați în luna august. Pe lângă calitatea de a fi spectaculoase, stelele căzătoare se văd cu ochiul liber cu condiția ca cerul să fie senin.

Cu cât locul de unde sunt observați este mai întunecat, adică nu sunt lumini împrejur, cu atât se pot vedea mai mulți meteori. Dacă nici Luna nu se află pe cer, sunt întrunite condițiile ideale pentru a observa meteorii.

Perseidele, cel mai celebru curent de meteori, produce între 50 şi 80 de meteori pe oră, existând şi ani când activitatea este mai numeroasă, potrivit Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an. Perioada de activitate a acestora este între 17 iulie și 26 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori care par că vin din constelația Perseus.

Zambete la cafea - Maria Visu
Stand-up
Amanet King Onix
Stihl
Reno Depo
Mara Mares_parlamentare 2024
Proaspat Alb

În 2023, maximul curentului va fi duminică, 13 august, între orele 10 și 17 (ora României). Pentru că maximul vine în timpul zilei și meteorii nu se pot vedea ziua, cei interesați trebuie să privească spre cer în nopțile de dinainte și de după, adică în 12 spre 13 august și în 13 spre 14 august.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopții, până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”.

Anul acesta, Luna nu va deranja observațiile.


Apreciază
Distribuie