Clarfon
Acasă Social Apucături de smardoi în Făgăraș. Doi bărbați au lovit cu pumnii și picioarele două persoane întâlnite pe stradă
,

Apucături de smardoi în Făgăraș. Doi bărbați au lovit cu pumnii și picioarele două persoane întâlnite pe stradă

Scandal în Făgăraș, duminică dimineața, în jurul orei 5.30. După ce au spart geamurile unui apartament și au fugit de la locul faptei, doi bărbați au provocat un scandal și au agresat un grup de patru persoane întâlnite întâmplător pe stradă, fără să fie provocați.

Doi bărbați, care făceau parte din grup, au fost loviți cu pumnii și picioarele de către agresorii în vârstă de 23, respectiv 29 de ani. Cei doi bătăuși sunt din Făgăraș, precizează Inspectoratul de Poliție Brașov.

„Imediat după primirea sesizării, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, iar în baza probatoriului existent au emis o ordonanță, confirmată de procuror, prin care s-a dispus reținerea și introducerea celor doi suspecți în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.

Proaspat Alb

În cursul zilei de astăzi, 21 august, persoanele reținute au fost prezentate, la propunerea procurorului de caz, în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făgăraș, care a dispus ca cei doi bărbați, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe să rămână în arest, prin emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unui procuror desemnat, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea tuturor investigațiilor”, transmite IPJ Brașov.

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Benzinariile Recea & Soars
Amanet King Onix
Stefion Trans
Monumente funerare
Proaspat Alb
Infinity GSM
UPRUC-CTR
Florian Shaorma
Reno Depo
Victoria Federal IFN

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.