PSD_Pasti_top banner
Clarfon
Cristi Urs_Pasti_top banner
Acasă Braşov Accident provocat de o brașoveancă în Sibiu. O mașină s-a răsturnat pe DN1, la Șelimbăr
, ,

Accident provocat de o brașoveancă în Sibiu. O mașină s-a răsturnat pe DN1, la Șelimbăr

Două persoane sunt rănite după ce o mașină s-a răsturnat pe DN1, în zona Șelimbăr. Accidentul a fost provocat de o șoferiță din județul Brașov.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar din localitatea Șelimbăr, o femeie în vârstă de 29 de ani, din județul Brașov, a pătruns în drumul național, pe sensul Sibiu – Brașov, fără să acorde prioritate, moment în care, pentru a evita o coliziune, șoferul unui autoturism condus pe direcția amintită a virat brusc spre dreapta, răsturnându-se în afara carosabilului”, potrivit IPJ Sibiu.

Conducătorul auto, un cetățean străin în vârstă de 58 de ani și pasagera din autoturismul condus de către acesta, o femeie în vârstă de 48 de ani, din Șura Mică, au fost transportați la spital conștienți, transmite Turnul Sfatului.

Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit la locul accidentului și i-a transportat la spital pe cei doi răniți – femeia de 48 de ani, policontuzionată și bărbatul de 58 de ani, cu atac de panică.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Stefion Trans
Primaria Sambata - LMA Pasti
Benzinariile Recea & Soars
Sumi Agro - Zentanil
Valencia
Stihl
UPRUC-CTR
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
PSD_Pasti
Amanet King Onix
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.