12 proiecte finanțate cu peste 100.000 lei, de Fundația Comunitară Țara Făgărașului
Fondul Științescu este o mișcare națională care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experimente, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale. Științescu, a cărui menire e să-i ajute pe copii să descopere sensul ultim al științelor, le oferă mentorilor – profesori, elevi, studenți, profesioniști din toate domeniile – finanțări, resurse, îndrumare, sprijin.
Juriul independent format din experți pasionați de științe și tehnologie au evaluat aplicațiile trimise de către echipele de proiecte formate din reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, elevi și profesori. Proiectele se adresează copiilor și tinerilor cu vârste între 6 și 19 ani, din orașele Făgăraș și Zărnești, precum și din localitățile: Ungra, Ticușu Vechi, Cincșor, Cincu, Bruiu, Băieși, Șoarș, Șercaia, Drăguș, Cincu. Prin experiența acumulată în diverse domenii, membrii Juriului au asigurat un proces de selecție relevant pentru beneficiarii direcți ai proiectelor alese.
Și în acest an, echipele vor beneficia de suport în comunicare, în motivarea și implicarea elevilor și în managementul proiectelor.
Cele 12 proiecte care vor primi finanțare sunt:
-
MODA 9 LA ȘENCHEA
Organizație aplicantă: Liceul Tehnologic Dr. Ioan Șenchea, Făgăraș
Domeniu proiect: mediu natural,matematică, chimie,restaurare,meșteșuguri, antreprenoriat și dezvoltare personală, design și modă, educație ecologică și comunitară
Loc de desfășurare: Liceul Tehnologic Dr. Ioan Șenchea, Făgăraș
Categorie beneficiari: elevi de liceu (clasa a X-a și a XI-a)
Buget: 6578 lei
-
story.lab 3D scanning
Organizație aplicantă: G.I. story.lab
Domeniu proiect: domeniul tehnologiei de scanare 3D cu aplicații în grafică pe calculator și artă
Loc de desfășurare: Făgăraș
Categorie beneficiari: elevi de liceu
Buget: 12356,04 Lei
-
Clubul de robotică – Roboclub
Organizație aplicantă: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă FĂGĂRAȘ (C.S.E.I. Făgăraș
Domeniu proiect: matematică, IT, informatică și electronică, terapii specifice
Loc de desfășurare: Făgăraș
Categorie beneficiari: elevi din învățământul primar, gimnazial și profesional
Buget: 10000 Lei
-
Astroart
Organizație aplicantă: Grupul de voluntari SNAC –Colegiul Național ”Radu Negru” Făgăraș
Domeniu proiect: interdisciplinar, îmbină fizica, astronomia, geografia cu domeniul artelor
Loc de desfășurare: Colegiul Național „Radu Negru” – Făgăraș
Categorie beneficiari: elevi cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani
Buget: 13000 Lei
-
Știința e în natura noastră
Organizație aplicantă: Asociația Colinele Transilvaniei
Domeniu proiect: Mediu natural, biologie, geografie
Loc de desfășurare: Ungra, Ticușu Vechi, Cincșor, Cincu și Bruiu
Categorie beneficiari: elevi din clasele a V-a și a VI-a
Buget: 12000 Lei
-
Robomatica
Organizație aplicantă: Academia de Informatică Brașov
Domeniu proiect: Robotică și programare vizuală
Loc de desfășurare: Zărnești
Categorie beneficiari: elevi
Buget: 19680 Lei
-
DigitalArt
Organizație aplicantă: Grupul de voluntari SNAC – Colegiul Național ”Radu Negru” Făgăraș
Domeniu proiect: interdisciplinar, îmbină desenul, grafica, pictura, IT-ul cu tehnologia digitală
Loc de desfășurare: Colegiul Național „Radu Negru” – Făgăraș
Categorie beneficiari: elevi din clasele IV-V și elevi din ciclul liceal
Buget: 8470 Lei
-
Jocul-instrument STEAM pentru educația de bază
Organizație aplicantă: G.I Sburlea Ileana Simona, Bălan Silvia, Sîrb Carmen, Nicula Gabriela
Domeniu proiect: Mediul construit,matematică, IT,electronică
Loc de desfășurare: Făgăraș
Categorie beneficiari: elevi clasele a II-a
Buget: 13664 Lei
-
Ma_Li un curs cu impuls
Organizație aplicantă: G.I. ATU4 = EDUKIT pro KIDS
Domeniu proiect: matematică și științe, abordat interdisciplinar – TIC, grafică/arte vizuale și comunicare
Loc de desfășurare: Făgăraș,Băieși,Șoarș
Categorie beneficiari: elevi , clasele pregătitoare, I și a IV-a (clase mixte din mediul rural)
Buget: 5862 Lei
-
De la Poveste la Știință
Organizație aplicantă: G.I. Școala Gimnazială Șercaia
Domeniu proiect: științe ale naturii, matematică, informatică,chimie, fizică.
Loc de desfășurare: Școala Gimnazială Șercaia
Categorie beneficiari: elevi ciclul primar
Buget: 5920,59 Lei
-
Aducem natura în școală
Organizație aplicantă: Școala Gimnazială ,,I.C. Drăgușanu”
Domeniu proiect: biologie
Loc de desfășurare: Școala Gimnazială ,,I.C. Drăgușanu”
Categorie beneficiari: elevi ciclul primar și gimnazial
Buget: 5000 Lei
-
Fuga Lolelor Cincu la Muzeu. Instalație de artă imersivă
Organizație aplicantă: Asociația SOXEN
Domeniu proiect: Artă, patrimoniu și circuite inteligente
Loc de desfășurare: Cincu
Categorie beneficiari: elevi de liceu
Buget: 15000 Lei
Pentru mai multe detalii referitoare la descrierea activităților propuse în cadrul proiectelor, vă rugăm să accesați pagina de web a programului: https://fagaras.stiintescu.ro/
Fondul Științescu este implementat în Țara Făgărașului de către Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) în parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF) şi Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR), împreună cu sponsorii: ATB Logistics, Bebco, Expert Cleaning, S.T.I. International, JTTI, Alex Iliescu, Riagro, World General Auto, Institutul de Cercetare Făgăraș și Probitec.
Fondul Științescu este susținut de Romanian-American Foundation și Federația Fundațiile Comunitare din România și în orașele Alba Iulia, Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Prahova, Sibiu, Timișoara și Vâlcea, prin competiții similare de proiecte, gestionate de fundațiile comunitare locale.