Cătălina, o fată de 15 ani din Șona, a dispărut. Polițiștii și familia o caută

Polițiștii au demarat verificări pentru identificarea unei persoane dispărute, după ce au fost sesizați cu privire la faptul că Dumbrăvescu Cătălina, în vârstă de 15 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul din satul Șona, comuna Mândra, fără a se cunoaște destinația și fără a mai reveni acasă.

Tânăra are următoarele semnalmente: înălțimea  de aproximativ 1,70 m., păr creț brunet, ochi căprui, ten măsliniu.

La momentul plecării, era îmbrăcată cu o geacă neagră de fâș, pantaloni albaștri și era încălțată cu pantofi sport.

Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.


Apreciază
Distribuie