Drogat și fără permis, prins în Șercaia pe o motocicletă neînmatriculată

foto: Poliția Română

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat de polițiștii din Voila, după ce a fost testat pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive în timp ce conducea, fără permis, o motocicletă neîmatriculată.

Polițiștii l-au oprit pentru control marți, în jurul orei 19:30, pe strada Oltului din comuna Șercaia.

„Cu ocazia controlului efectuat cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că tânărul care conducea autovehiculul în vârstă de 20 de ani, nu deține permis de conducere auto, iar motocicleta cu care se deplasa, nu este înmatriculată. În timpul controlului efectuat, întrucât polițiștii au observat indicii ale consumului de substanțe interzise, tânărul a fost testat din acest punct de vedere, iar rezultatul a indicat prezența unei substanțe psihoactive în organism. Deoarece acest rezultat nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost prelevate mostre biologice, care vor releva cu certitudine prezența și tipul de substanță psihoactivă consumată”, a transmis IPJ Brașov.

STI - LMA Craciun 2024
Primaria Sercaia - Craciun 2024
Monumente funerare
Primaria Mandra - Craciun 2024

Tânărul a ajuns la Centrului de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de oare. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiuniilor de punere a în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a sub influența unor substanțe psihoactive.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Apreciază
Distribuie