Evaziune fiscală la un service auto din Făgăraș

Percheziții la domiciliul unui făgărășean, joi, desfășurate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov — Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Serviciului Acțiuni Speciale și a Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Acțiunea a avut loc în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, in domeniul prestărilor de servicii.

Florian Shaorma
Mija - parlamentare 2024
Victoria Federal IFN
Stand-up

„În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada 2017-prezent la o adresă din municipiul Făgăraș s-au derulat activități neautorizate de service auto (mecanică, tinichigerie, vopsitorie), veniturile obținute nefiind fiscalizate. Investigațiile vizează o persoană fizică, fără calitate specială. Precizăm că aceste activităti nu pot, in nicio situatie, să infrângă principiul prezumtiei de nevinovătie”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.


Apreciază
Distribuie