Primăria îi îndeamnă pe făgărășeni să marcheze Ora Pământului
Primăria Făgăraș îi îndeamnă pe localnici să se alăture celui mai mare eveniment internațional care atrage atenția asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră: Ora Pământului (Earth Hour).
„Sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30, vă invităm să vă alăturați mișcării globale Ora Pământului! Timp de o oră, stingeți luminile și aparatele electrice neesențiale, ca un gest simbolic de solidaritate cu planeta noastră.
De ce Ora Pământului? Schimbările climatice sunt o amenințare reală pentru planetă și pentru noi toți. Ora Pământului este un moment de conștientizare a impactului nostru asupra mediului și un apel la acțiune pentru un viitor mai sustenabil.
Ora Pământului nu este doar despre o oră de întuneric, ci despre o lumină a speranței. Este un prilej de a ne uni forțele și de a demonstra că ne pasă de planeta noastră și de generațiile viitoare.
Împreună, putem transforma o singură Oră a Pământului în mii de acțiuni de impact pentru casa noastră comună”, a anunțat Primăria Făgăraș.
Earth Hour este un eveniment organizat de WWF (World Wide Fund for Nature), organizația care l-a inițiat și sprijinit încă din 2007. În România, Ora Pământului se sărbătorește din anul 2009. La prima ediție au participat nouă orașe.