Cristi Urs_Pasti_top banner
Clarfon
PSD_Pasti_top banner
Home Social Sens giratoriu la Radu Negru

Sens giratoriu la Radu Negru

aici se va construi noul sens giratoriu al Fagarasului
  • În primăvara aceasta se va construi al patrulea sens giratoriu din municipiul Făgăraş
  • Giraţia va fi realizată în faţa Colegiului Naţional „Radu Negru” şi va fi făcută cel mai probabil din balize
  • Comisia de Ciculaţie a Făgăraşului a decis să fluidizeze astfel traficul într-unul din cele mai aglomerate puncte
  • Costurile sensului giratoriu vor fi între 5.000 şi 10.000 lei.

Tendinţa oraşelor este să elimine semafoarele din zonele aglomerate şi să le înlocuiască pe cât posibil cu giraţii. Vezi cazul Braşov! Însă nu numai în locul semafoarelor pot apărea sensuri giratorii, ci şi în perimetre în care fluidizarea traficului este o prioritate. Asta se întâmplă acum în faţa Colegiului „Radu Negru”, unde fluidizarea este vitală în contextul în care strada 1 Decembrie a devenit cu sens unic, aşa că şoferii o ocolesc şi circulă pe Teiului, ajungând să se blocheze la intersecţia celor patru străzi din faţa liceului.

Imediat ce vremea se mai încălzeşte acolo va apărea un sens giratoriu, spune viceprimarul Cătălin Cârje. „Este o necesitate datorită faptului că sunt momente foarte aglomerate în cursul zilei, cum ar fi dimineaţa la ora 8.00, când merg copiii la şcoală. Nu numai că acolo este şi Şcoala 1, şi Colegiul Radu Negru, dar zona este tranzitată şi de toate cursele care se duc înspre Vijoli şi Şenchea. Se aglomerează şi se „gâtuie” acel perimetru, cum zic cei de la poliţie. Aceştia au căutat o soluţie şi au venit cu propunerea în cadrul Comisiei de Circulaţie,” explică viceprimarul.

Comisia de Ciculaţie a municipiului este formată din şeful Poliţiei Rutiere Daniel Trâmbiţaş, viceprimarul Cârje, arhitectul şef al oraşului Liliana Boier, Adrian Bica de la Administrarea Domeniului Public şi secretarul Primărei Laura Giunca. Toţi au fost de acord cu noua giraţie.

Treabă de 2 zile

Victoria Federal IFN
Stefion Trans
Primaria Sambata - LMA Pasti
Sumi Agro - Zentanil
PSD_Pasti
Reno Depo
Stihl
UPRUC-CTR
Monumente funerare
Amanet King Onix
Benzinariile Recea & Soars
Valencia

Noua giraţie nu va ţine traficul suspendat mai mult de doută zile. Lucrarea va începe însă numai când afară vor fi minim 15 grade celius, pentru că doar aşa se pot usca vopselele de pe asfalt. Cel mai probabil sensul va fi făcut din balize (roşu cu alb), fiind cea mai ieftină giraţie posibliă, de circa 5.000 lei. Dacă mai apar şi ceva elemente de înfrumuseţare, cum ar fi de pildă jardinierele, costul sensului ar putea urca la cel mult 10.000 lei.

Dacă în limita acestei sume arhitectul oraşului vine cu o altă propunere mai bună decât balizele de plastic, Comisia de Ciculaţie este pregătită să o pună în aplicare.

În paralel cu realizarea giraţiei cu numărul patru din Făgăraş, autorităţile vor să o refacă pe cea cu numărul trei. „Sensul giratoriu din Tudor Vladimirescu va arăta ca cel de la intersecţia străzilor Titu Perţia cu Doamna Stanca”, precizează Cătălin Cârje. Cristina Cornilă

 


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Primaria Sambata - LMA Pasti
Reno Depo
Amanet King Onix
UPRUC-CTR
PSD_Pasti
Stihl
Victoria Federal IFN
Stefion Trans
Benzinariile Recea & Soars
Valencia
Sumi Agro - Zentanil
Monumente funerare
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.