Ne topim. Cod roșu și cod portocaliu de caniculă
Meteorologii anunţă cod portocaliu de caniculă vineri, pentru aproape toată ţara. Sâmbătă şi duminică, pentru cea mai mare parte a ţării a fost emisă avertizare cod roşu, fiind anunţate temperaturi de 41 de grade, transmite News.ro.
Pentru vineri a fost emisă o avertizare cod galben, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic ridicat în Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei, în Carpaţii Orientali şi în zona litoralului.
Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.
Tot pentru vineri a fost emis un cod portocaliu de caniculă.
„În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 şi 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum şi în sudul Crişanei şi al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, precizează ANM.
Sâmbătă şi duminică va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu, fiind anunţate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat în Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali
„În Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali, valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, este mesajul ANM.
Tot sâmbătă şi duminică, va fi în vigoare o avertizare cod roşu, pentru Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova.
„În Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, informează ANM.
Valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.