Zeci de copii din Moldova veniți în tabără, găzduiți de familii din Făgăraș
Aproape 40 de copii din Republica Moldova, care au venit în tabără, sunt găzduiți de familii din Făgăraș.
Tabăra „Uniți prin fapte bune” a început luni, 22 iulie. Copiii și tinerii basarabeni, dintre care unii au fost, anul trecut, beneficiari ai campaniei „Ghetuțe noi de Sfântul Nicolae”, au fost întâmpinați de gazdele lor și de voluntarii Asociației Doamna Maria Brâncoveanu.
În prima zi au vizitat: Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Hanul Păstrăvarului și Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.
«Spre seară am avut parte de o primire călduroasă și plină de îmbrățișări la Biserica Brâncovenească „Sf. Nicolae” din orașul Făgăraș. Mulțumim tinerilor voluntari ai Asociației Doamna Maria Brâncoveanu pentru organizare și momentele frumoase!», spune preotul Sergiu Boldirescu, profesor de Religie și Dezvoltare personală la un liceu din Republica Moldova.
Proiectul „Uniți prin fapte bune” a fost inițiat de A.O. „ADV Moldova” și Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” Făgăraş.