Centrul de Instruire Manevră din Făgăraș organizează concurs de recrutare a 45 de persoane

sursa foto: Centrul de Instruire Manevră „Constantin Brâncoveanu"

Centrul de Instruire Manevră „Constantin Brâncoveanu” din Făgăraș anunță că organizează concurs de recrutare şi selecţie pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 45 posturi de soldaţi / gradaţi profesionişti.

Condiţiile şi criteriile generale de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat/gradat profesionist în activitate sunt următoarele:

a) să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România de cel puţin 6 luni, la data începerii anului de învăţământ/cursului/programului de formare;

b) să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de corupţie, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea profesiei de militar în activitate ori pentru a urma cursurile unei unităţi de învăţământ liceal militar, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea faptei;

c) să nu facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau în programul de formare/instruire va renunţa la această calitate;

d) să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membru al unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;

e) să nu aparţină unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;

f) să nu fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, cu excepţia celor prevăzute de lege, iar dacă se află în una dintre aceste situaţii, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituţia de învăţământ militar sau la cursul de formare ori la programul de instruire va renunţa la această calitate;

g) să fie declarat “Admis”/”Apt” la probele de selecţie prevăzute la art. 23 alin. (1) din anexa nr. 2 la ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 217/2019, cu modificările şi completările ulterioare;

h) pentru candidate – să declare în scris că îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de selecţie se află în stare de graviditate/maternitate;

i) îşi exprimă acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Criteriile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sunt următoarele:

a) să aibă vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;

b) să fie absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

c) să declare în scris că, la începerea programului de instruire, renunţă la gradul dobândit anterior în calitate de militar în termen, militar angajat pe bază de contract, gradat profesionist sau gradat voluntar;

d) îşi exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, şi completează formularul de bază – date personale, prevăzut în anexa nr. 15 la Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Documente obligatorii pentru constituirea dosarului pentru fiecare candidat care îndeplineşte condiţiile şi criteriile de recrutare se întocmeşte un dosar cu următoarele documente:

a) cererea de înscriere, se asigură de către Centrul de Instruire Manevră Făgăraș;

b) copia certificatului de naştere;

c) copia actului de identitate;

d) copia actului de identitate al părinţilor sau tutorilor legali – candidaţii care sunt minori la data depunerii dosarului de candidat;

e) fişa de examinare medicală;

Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo
Go Pro Infrastructure
Proaspat Alb
Mobila SH
Amanet King Onix

f) certificat de cazier judiciar, fără înscrisuri, eliberat cu maximum 6 luni înainte de data depunerii, cu excepţia candidaţilor care nu au împlinit 18 ani;

g) copia certificatului de absolvire a ciclului inferior liceal/şcolii profesionale/şcolii de arte şi meserii, în cazul în care aceasta este ultima formă de învăţământ absolvită – candidaţii care optează pentru formarea ca soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate;

h) copia diplomei de bacalaureat sau adeverinţa care atestă promovarea de către titular a examenului de bacalaureat ori adeverinţa/certificatul care atestă că acesta este înmatriculat în ultimul an de studii liceale sau că a absolvit învăţământul liceal;

i) copia actului de studii care atestă promovarea de către titular a examenului de finalizare a ciclului I şi, după caz, a ciclului II de studii universitare, specializarea/programul de studii – candidaţii care optează pentru cursul de formare a ofiţerilor în activitate;

j) copia certificatului/diplomei de absolvire a învăţământului liceal/postliceal/universitar cu licenţă de specialitate;

k) copia livretului militar – candidaţii proveniţi din rândul personalului care îndeplinesc serviciul militar în rezervă;

l) copia contractului/contractelor cu Ministerul Apărării Naţionale – candidaţii care provin din rândul rezerviştilor voluntari, certificat/certificate de structurile de personal ale unităţilor militare unde sunt încadraţi;

m) fişa “Cumul de puncte” – candidaţii la profesia de soldat şi gradat profesionist, se asigură de către Centrul de Instruire Manevră Făgăraș;

n) documente eliberate de structurile de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale privind recunoaşterea şi echivalarea studiilor absolvite, precum şi a notelor/mediei obţinute în instituţii civile de învăţământ din străinătate raportate la sistemul de educaţie din România – candidaţii care au absolvit studii în străinătate;

o) adeverinţa referitoare la vechimea în serviciu şi calificativele obţinute în acest timp, eliberată de către unitatea militară în care sunt încadraţi – candidaţii care provin din rândul soldaţilor/gradaţilor profesionişti în activitate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi optează pentru cursurile de formare a cadrelor militare în activitate, cu excepţia celor pentru formarea subofiţerilor în activitate din serviciul “muzici militare”;

Până la termenele prevăzute în graficele activităţilor de recrutare şi selecţie, candidaţii au obligaţia de a prezenta personalului structurilor care efectuează recrutarea documentele care se solicită, în original sau copie legalizată, în vederea certificării documentelor transmise electronic sau în fotocopie.

Notă:

– documentele de identitate și cursuri vor fi prezentate în original pentru confruntare;

– în cazul declarației pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pe care candidează, candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o astfel de declarație pe propria răspundere, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului;

– adeverința care atestă starea de sănătate conține în clar, numărul, data, numele candidatului și calitatea acestuia în format standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Înscrierea candidaţilor se va desfăşura la sediul Centrului de Instruire Manevră – Făgăraș, județul Brașov, în perioada 05.08-13.09.2024, între orele 08.00-15.00. Depunerea dosarelor de selecţie se desfășoară la sediul Centrului de Instruire Manevră – Făgăraș, județul Brașov, în perioada 05.08-13.09.2024, între orele 08.00-15.00.

Recrutarea şi selecţia candidaţilor cuprinde următoarele probe:

a) evaluarea capacităţii motrice;

b) evaluarea psihologică şi interviul de evaluare finală;

c) examinarea medicală.

Termenele şi locul de desfăşurarea a acestora vor fi precizate ulterior.


Apreciază
Distribuie