Inundațiile din România și țările vecine, în atenția Parlamentului European

Eurodeputații și-au exprimat nemulțumirea față de recentele reduceri bugetare pentru mecanismul de protecție civilă al UE și cer investiții urgente în măsuri de gestionare a inundațiilor și de prevenire a riscurilor de inundații.

Într-o rezoluție privind inundațiile devastatoare din România, Austria, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia și Slovacia, adoptată joi, 19 septembrie, aleșii europeni solicită finanțare suficientă și actualizată pentru a spori gradul de pregătire și a îmbunătăți adaptarea la schimbările climatice, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Deputații doresc ca Fondul de solidaritate al UE să fie „proporțional cu creșterea numărului și a gravității dezastrelor naturale în întreaga Europă” și îndeamnă Comisia să accelereze mobilizarea fondurilor pentru țările afectate. De asemenea, se solicită punerea la dispoziție și a altor tipuri de sprijin tehnic și financiar, cum ar fi instrumentele politicii de coeziune.

Pe termen lung, rezoluția cere mai multe investiții ale UE în reziliența regională și locală și solicită ca viitoarea politică de coeziune a UE să se concentreze și mai mult pe atenuarea schimbărilor climatice și pe adaptarea la acestea.

Primaria Mandra - Craciun 2024
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Victoria Federal IFN

Eurodeputații au mai cerut Comisiei și un plan european de adaptare la schimbările climatice, care să includă propuneri legislative concrete.

Potrivit datelor oficiale, în ultimii 30 de ani, inundațiile din Europa au afectat 5,5 milioane de persoane;  aproape 3.000 de oameni au pierit în inundații iar daunele economice au ajuns la peste 170 de miliarde EUR.

foto: arhivă


Apreciază
Distribuie