Bărbat din Codlea, prins conducând în Făgăraș fără permis
Polițiștii din Făgăraș, în cadrul unei acțiuni desfășurată în întreg municipiu, au oprit pe strada Gării un autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 23 de ani, din municipiul Codlea, duminică noaptea.
Conducătorul mașinii nu a putut prezenta permisul de conducere, astfel că a fost verificat pe loc în bazele de date, poliţiştii constatând că acesta nu deține un astfel de document.
„Având în vedere cele stabilite, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis e conducere, dosar aflat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora fie dispuse măsurile legale”, transmite IPJ Brașov.