Poliția, acuzată că a făcut „scut uman” din șoferi pentru a-l opri pe elvețianul care a furat mașina din Făgăraș

sursa foto: FB/ Andrei Ghica

Poliția Sibiu este acuzată că a făcut „scut uman” din șoferi, pentru a-l opri pe elvețianul care a furat mașina din Făgăraș și a provocat două accidente, rănind trei oameni, înainte de a fi prins. 

Un șofer din Pitești a cărui mașină a fost avariată în timpul urmăririi în trafic a elvețianului, acuză Poliția Sibiu că i-a  folosit pe participanții la trafic din zonă ca „scuturi umane”.

„Am fost folositi drept SCUTURI UMANE de catre Politia Romana! (…) Ieri, duminica, 20.10.2024, in drum spre Sibiu, in localitatea Selimbar, un echipaj de politie ne-a facut semn sa oprim pe loc, noi si ceilalti participanti la trafic, astfel blocand ambele benzi de circuatie pe sensul spre Sibiu. In felul acesta soseaua era blocata si nu se mai putea inainta. Cu totii am ramas in masini, nedumeriti, fara nicio explicatie din partea agentilor de politie prezenti la fata locului. Unul dintre agenti a trecut pe langa masinile noastre deplasandu-se in spate, cu un fel de servieta in mana despre care mai apoi am aflat ca s-ar numi spike – un dispozitiv cu tepi menit sa opreasca fortat un autovehicul in deplasare. N-a mai durat decat cateva secunde pana cand am fost loviti din spate, din plin, de masina despre care am aflat mai apoi ca era furata si condusa de o persoana de cetatenie elvetiana, fara permis, aflata sub influenta drogurilor si care era urmarita de catre o masina de politie. In urma impactului am fost aruncati, cu tot cu masina noastra, aproximativ 15 metri in fata”, povestește Andrei Ghica pe Facebook.

Poliția respinge acuzațiile din postarea care a devenit virală online. Potrivit Turnul Sfatului, reprezentanții IPJ Sibiu spun că „în niciun caz, prin modul de acțiune, polițiștii nu au folosit mașini ale participanților la trafic pentru oprirea șoferului urmărit. Urmărirea tânărului de 19 ani, fără permis, s-a desfășurat contra-cronomentru, spun polițiștii, „ care au avut ca obiectiv prioritar siguranța celorlați participanți la trafic.”

Reamintim că elvețianul de 19 ani a furat o mașină de la periferia municipiului Făgăraș, duminică, și a provocat două accidente soldate cu trei victime, în numai 40 de minute, în încercarea de a fugi de poliție. În al doilea accident, care a avut loc în apropierea unei benzinării din Șelimbăr, au fost implicate mai multe mașini. Detalii aici: https://www.bunaziuafagaras.ro/cursa-nebuna-pe-dn1-tanarul-care-a-furat-masina-din-fagaras-a-provocat-2-accidente-si-a-ranit-3-persoane-incercand-sa-fuga-de-politie/


Apreciază
Distribuie