La volan fără permis, a schimbat locul cu o pasageră când a văzut Poliția

foto: Poliția Română

Polițiștii din Făgăraș, aflați în misiune pentru supravegherea traficului rutier, au fost martorii unui incident neașteptat.

În timp ce patrulau, aceștia au observat un autoturism în care, la vederea echipajului de poliție, persoana care se afla la volan a oprit brusc și ar fi făcut schimb de locuri cu o altă persoană aflată în vehicul. După această manevră, mașina și-a continuat deplasarea.

Polițiștii au oprit autoturismului pentru verificări suplimentare. În urma controlului, s-a constatat că la volan fusese inițial un bărbat de 27 de ani, care nu deține permis de conducere. Potrivit autorităților, acesta ar fi încercat să evite consecințele legale prin cedarea volanului unei pasagere care avea permis de conducere valabil.

Monumente funerare
Stand-up
Mara Mares_parlamentare 2024
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Proaspat Alb

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul unei persoane care nu poseda permis de conducere.”

Cercetările continuă sub coordonarea unui procurator din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Făgăraș.


Apreciază
Distribuie