Brașovul interzice trotinetele electrice de închiriat

sursa foto: pexels.com

Municipiul Brașov va interzice trotinetele electrice de închiriat, până în anul viitor.

În oraș sunt doi operatori de trotinete electrice de închiriat, respectiv Uber și Bolt. Ambele și-au ridicat cele aproape 1.500 de vehiculele alternative de pe domeniul public și au timp până la primăvară să găsească soluții pentru parcarea acestora.

„Comisia de circulație a luat decizia de a amâna până la primăvară solicitarea uneia dintre firmele care închiriază trotinete pe domeniul public. I-a cerut acestei companii ca în momentul în care va fi rediscutată solicitarea lor, să prezinte și soluții practice prin care aceste trotinete vor ocupa domeniul public strict în locurile special amenajate, astfel încât să nu mai avem situații cu trotinete lăsate pe străzi, care blochează trotuare, locuri de parcare sau aruncate în zone verzi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea, pentru Radio România Brașov.

Zambete la cafea - Maria Visu
Stihl - decembrie
Primaria Sercaia - Craciun 2024
Benzinariile Recea si Soars - Craciun 2024
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Victoria Federal IFN

În Brașov au fost și situații în care trotinetele au fost găsite în coșul de gunoi, lăsate în mijlocul trotuarelor sau chiar pe carosabil.


Apreciază
Distribuie