Șofer băut, implicat într-un accident rutier în Lisa

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila au deschis un dosar penal după ce un șofer a provocat un accident rutier, fiind suspectat că s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 23 ianuarie, în jurul orei 23:00.

Conform informațiilor furnizate de Poliția Brașov, accidentul a avut loc pe raza localității Lisa și s-a soldat cu pagube materiale. După producerea incidentului, conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea, însă un echipaj de poliție a intervenit rapid, identificând autovehiculul implicat pe drumul comunal 75A.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în localitatea Lisa. Polițiștii au observat că acesta prezenta semne evidente ale consumului de alcool. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo
Sumi Agro - Trika Expert
Amanet King Onix

Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, urmând să se stabilească cu exactitate concentrația de alcool din sânge.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cazul este coordonat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, care va dispune măsurile legale la finalizarea anchetei.


Apreciază
Distribuie