Decizia finală a CCR: Călin Georgescu nu poate candida la alegerile prezidențiale din mai

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, marți, toate contestațiile depuse privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central (BEC), potrivit agenției de presă News.ro.

Astfel, Georgescu nu va putea candida la alegerile prezidențiale programate pentru luna mai. Decizia a fost luată în unanimitate de voturi.

De asemenea, CCR a respins și cele patru contestații depuse împotriva candidaturii actualului primar al Capitalei, Nicușor Dan.

Reno Depo
Hollywood Body
Proaspat Alb
Florian Shaorma
Demgy
Sumi Agro - Mospilan

Judecătorii CCR s-au reunit marți în ședință pentru a analiza un total de 16 contestații, dintre care 12 vizau respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, iar patru erau împotriva candidaturii lui Nicușor Dan. Toate contestațiile au fost respinse, menținându-se astfel deciziile inițiale ale BEC.

Decizia vine într-un context tensionat, susținătorii lui Călin Georgescu anunțând noi proteste în fața Parlamentului. Autoritățile au instituit măsuri sporite de securitate pentru a preveni eventuale incidente.

Prin hotărârea luată, CCR a confirmat legalitatea deciziilor Biroului Electoral Central, eliminând astfel orice posibilitate pentru Georgescu de a-și continua demersul electoral.


Apreciază
Distribuie