Militari NATO, într-un nou exercițiu la Cincu

Militari români, francezi, nord-macedoneni, polonezi și portughezi au participat, timp de o săptămână, la exercițiul Red Scorpions 25.01, desfășurat în Cincu.
Scorpionii Roșii din cadrul Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” au organizat antrenamentul pe platoul de instrucție al Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica” între 17 – 21 martie.
Militarii și-au consolidat pregătirea, reziliența și abilitatea de a opera împreună, demonstrând că unitatea și profesionalismul sunt cheia succesului în apărarea colectivă.
Activitățile au culminat cu executarea unui exercițiu tactic cu trageri de luptă de nivel companie, demonstrând coeziunea și interoperabilitatea, necesare pentru operațiuni comune, anunță Revista Forțelor Terestre.
Exercițiul a avut ca obiective atât îmbunătățirea nivelului de interoperabilitate între forțele aliate într-un mediu multinațional, cât și întărirea capacității de reacție comună la provocări operaționale, dar și standardizarea procedurilor operaționale și tehnicilor tactice la nivel global.
sursa foto: Headquarters Multinational Brigade South East: HQ MN BDE SE