A avut succes la Vocea României
Un făgărăşean a cântat la „Vocea României” de la Pro TV. Este vorba despre Mihai Farkaş de 21 de ani, student în Sibiu, cu o carieră promiţătoare în muzică. Încă din luna mai, Mihai Farkaş se pregăteşte pentru a urca pe scena de la „Vocea României”, emisiune transmisă de PRO TV în fiecare sâmbătă.
Sâmbăta aceasta, făgărăşeanul s-a numărat printre concurenţi din toată ţara, care s-au întrecut în a fermeca juriul cu talentul lor. Pentru a ajunge pe micul ecran a avut de înfruntat mai multe etape alături de aproximativ 1.500 de concurenţi. Din toţi aceştia, doar 150 au fost selectaţi să apară în emisiunile televizate de confruntări directe.
Regulamentul de la prima emisiune televizată este foarte simplu: concurenţii urcă pe scenă şi interpretează o melodie la alegere. În acest timp, Horia Brenciu, Loredana Grozea, Smiley şi Marius Moga stau cu spatele la scenă şi se întorc numai dacă vocea li se pare bună şi interesantă.
Sâmbătă, Mihai Farkaş i-a impresonat pe Horia Brenciu, care s-a întors primul, şi pe Marius Moga, care s-a întors al dolilea, cu piesa „Please, forgive me” a lui Bryan Adams. Tânărul a decis să meargă alături de Marius Moga în etapa următoare. Făgărăşeanul spune că a moştenit talentul de la tatăl său.
Mai multe detalii pe ziarul Bună Ziua Făgăraş de mâine!
(Alexandru Socaciu)