A început Postul Crăciunului
Marţi, 15 noiembrie, a început Postul Crăciunului. Este primul din cele patru posturi mari din anul bisericesc. Creştinii sunt chemaţi să postească nu numai de bucate, ci şi de păcate.
Preotul Sofian Boghiu spunea că „unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva zile, iar alții, o săptămână la început şi o săptămână la sfârșit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale.
Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – şi e foarte bine. Pentru că postul şi ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare (…). Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune „mersi” pentru că se reface aievea.”
Cât priveşte postul reflectat în fapte, vorbe şi gânduri, unul dintre cele mai frumoase îndemnuri vine de la Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postiți? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați; o femeie frumoasă, întoarceți capul.
Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru…”
Pentru a veni în sprijinul celor care vor să postească, Biserica ortodoxă a introdus în calendarul religios mai multe zile în care este dezlegare pentru consumul de peşte. Astfel, până la Crăciun, credincioşii pot mânca peşte:
- luni, 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
- în fiecare sâmbătă şi duminică, începând cu 26-27 noiembrie; excepţie sâmbătă, 24 decembrie, când nu este dezlegare la peşte
- miercuri, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
- marţi, 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae
- luni, 12 decembrie – Sfântul Spiridon al Trimitundei
- marţi, 13 decembrie – Sfântul Ierarh Dosoftei