UPDATE:
Trupul neînsufleţit al profesorului Horaţiu Judele a fost depus astăzi la Biserica Greco-Catolică din str. O. Paler.
Înmormântarea va avea loc mâine, vineri, 27 decembrie 2013, la ora 12:30.
————————————————————–
Horaţiu Judele, primarul Făgăraşului între anii 1996 – 1998, a murit miercuri, 25 decembrie 2013, după ani grei de suferinţă.
Originar din satul Mărgineni, Horaţiu Judele a fost fiu de învăţător. A absolvit liceul Radu Negru în anul 1960, apoi Facultatea de Matematică Bucureşti.
A fost profesor de matematică la Radu Negru între anii 1968 – 1997, ocupând şi funcţia de director adjunct al şcolii timp de şapte ani, până în 1982. Din acelaşi an, a ajuns la conducerea liceului, până în 1988.
Sub conducerea lui Horaţiu Judele, instituţia de învăţământ a cunoscut un amplu proces de modernizare, fiind realizate numeroase cabinete şi laboratoare şcolare.
În 1996, Horaţiu Judele a candidat ca independent pentru funcţia de primar al Făgăraşului şi a câştigat alegerile.
În 1998, după doar doi ani la conducerea oraşului, a fost nevoit să se retragă din viaţa publică din cauza unor probleme medicale grave.
A urmat o îndelungă suferinţă, fostul primar al oraşului luptând cu paralizia.
În ultimele zile, ca urmare a agravării stării de sănătate, Horaţiu Judele a fost internat la Spitalul din Făgăraş.
În decembrie 2006, fostul primar al oraşului a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Făgăraş, iar în 2011 titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Hârseni.
Horaţiu Judele (10 februarie 1942 – 25 decembrie 2013)
Dumnezeu să-l odihnească!