Accident cu două TIR-uri în zona spitalului

UPDATE, ORA 14.00

Potrivit inspectorului Alexandru Rus din cadrul Biroului Rutier Făgăraş, vinovat pentru accidentul din zona Spitalului Municipal este un şofer din judeţul Neamţ.

„Soferul autotrenului înmatriculat în judeţul Neamţ, aflat în dreptul imobilului cu numărul 105 pe strada Doamna Stanca, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un alt autovehicul, marca Citroen, care circula în faţa sa şi în aceeaşi direcţie, dinspre Sibiu spre Braşov, intrând în coliziune cu aceasta”, a spus inspectorul de poliţie aflat la faţa locului.

Tot el a explicat şi că TIR-ul, în urma impactului, a ricoşat pe contrasens, unde s-a izbit de un alt participant la trafic, mai exact un autocamion care circula regulamentar din direcţia Braşov-Sibiu.DSCN7994

În urma primului impact şi autovehiculul Citroen a ricoşat într-o altă maşină mică, aflată tot pe acelaşi sens de mers şi tot din cauza nerespectării distanţei regulamentare între participanţii la trafic.

„Din fericire, niciun şofer sau vreun pasager nu a suferit leziuni şi nu a fost necesară intervenţia medicilor. În acest moment (ora 14.00, n.r.) traficul se desfăşoară normal, fără să mai existe pericolul formării de ambuteiaje. Traficul a fost deviat timp de 45 de minute, timp în care au fost necesare măsurători şi cercetări de specialitate la faţa locului”, a mai spus inspectorul Alexandru Rus.

Reno Depo
Dentistry Tour
Mara Mares_parlamentare 2024
Stihl
Florian Shaorma
Monumente funerare

În cauză s-a dispus deschiderea unui dosar de cercetare, urmând a se stabili exact care au fost cauzele exacte care au dus la producerea evenimentului rutier.
_________________________________

Accident pe DN1, la intrarea în Municipiul Făgăraş, în apropierea Spitalului Municipal „Dr. Aurel Tulbure”. accident

Răspunzători pentru producerea accidentului sunt doi şoferi de camion, care s-au ciocnit cu TIR-urile pe care le conduceau. Din primele informaţii se pare că nici unul dintre ei nu a fost transportat la spital.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului cercetează împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment rutier. Circulaţia pe DN1 a fost deviată din cauza pericolului formării de ambuteiaje. Vom reveni cu amănunte.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie